Bancomatul aruncat în aer în Poiana Brașov, „curățat” de peste 100.000 de lei

Bancomatul aruncat în aer în Poiana Brașov, „curățat de peste 100.000 de lei
Publicat: 29/12/2019, 16:08

Reprezentanții Poliției Brașov afirmă că din primele cercetări a rezultat faptul că bancomatul a fost alimentat, vineri, cu 107.000 lei și 1.000 de euro.

„În această dimineață, Poliția stațiunii Brașov a fost sesizată cu privire la faptul că un bancomat amplasat în curtea unui local din Stațiunea Poiana Brașov ar fi distrus. Echipa operativă (…) efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, clarificării stării de fapt, identificării autorilor. Cercetările sunt efectuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov”, au spus reprezentanții Poliției Brașov.

Un bancomat din Poiana Brașov a fost distrus în noaptea de sâmbătă spre duminică. Surse locale spun că bancomatul a fost aruncat în aer. Potrivit acelorași surse, bancomatul era amplasat la intrarea unui restaurant.

În urmă cu exact un an, o explozie s-a produs la sucursala unei bănci din orașul Brașov, iar potrivit informațiilor de atunci, hoții au aruncat în aer bancomatul. Din bancomatul detonat lipseau la momentul respectiv 160.000 de lei.

În același cartier, în septembrie 2014, hoții au furat, în 37 de secunde, un seif de 50 de kilograme din sucursala unei bănci. Atunci, patru persoane au furat o mașină, au mers în cartierul unde se afla sucursala și au furat seiful în 37 de secunde. Câteva luni mai târziu, în aprilie 2015, oamenii legii i-au identificat pe cei implicați în această lovitură și s-a pus în mișcare acțiunea penală. Prejudiciul cauzat a fost de 300.000 lei, incluzând și valoarea mașinii furate.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Afacerea cu care s-au îmbogățit doi români întorși după 7 ani din Italia. Sebastian și...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Monica Pop, noi detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Care sunt șansele...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
BANII românilor sunt VERIFICAŢI. Guvernul a dat ordin. Au început confiscările
Cine s-a răzbunat pe Simona Halep. El este „iubitul” de 57 de ani
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
(P) Iată ce monitor gaming se caută în 2024
×